All you need it`s love sau...

Banala, veche, actuala… dragostea. Marele subiect al umanitatii, cantat, pus in strofe, regizat in filme. Emotia si sentimentul, plus metri liniari de literatura motivationala care te invata in X pasi cum sa te simti mai bine in pielea ta. Evolutia personala, razboiul dintre sexe si multiplele teorii care nu-si gasesc locul in realitate. In fapt, nu putem fi mai mult decat suntem, iar ce lipseste nu poate fi numarat; daca nu te iubesti, e greu de crezut ca poti iubi pe altcineva. Poate ca totul incepe cu dragostea androgina: “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. Bizareria vietii face ca putem iubi pe cineva fara a fi neaparat indragostiti de el. Bunul simt si experienta ne arata ca cele mai trainice cupluri sunt cele in care exista mai degraba o solidaritate si o grija frateasca reciproca. Cuplurile-model ale bunicilor si parintilor nostri pareau ca au in compozitie orice altceva in afara de dragoste. Atunci cand vorbim despre dragoste neaparat vorbim despre pasiune. Altfel nu e dragoste! “Dupa ce trece indragosteala de inceput, ramane iubirea. Se transforma in ceva matur.” Raspuns stereotip. Cumva trebuie sa ne achitam de domeniul asta atat de important al vietii noastre. Frica de singuratate, nesigurantele, varsta, ne tin uneori legati de un cuplu in care nu mai exista pasiune. Ne mintim singuri ca sunt alte lucruri care conteaza in viata: succesul profesional, siguranta zilei de maine (de parca asa ceva ar exista!), cat despre dragoste… Romantismul sucks! Dragostea pare mai degraba o tema de film decat ceva ce poti trai cu adevarat in viata ta. Prea consumator. Cand esti indragostit incepi sa-ti pierzi mintile. La propriu. Ceva pune stapanire pe tine si nu-ti mai apartii. Foamea dispare, ratiunea la fel, iar instinctul de autoconservare este si el grav avariat. Iluziiile optice se instaleaza rapid: incepi sa vezi chipul celui de care esti indragostit peste tot. Ce sa mai zici golul din stomac si genunchii care ti se taie de fiecare data cand doar ti se pare ca ai zarit chipul celui de care esti indragostit. Ce naiba, suna ca o boala grava! Nici nu-i de mirare ca dupa ce te-ai parlit o data, incepi sa apreciezi aspectele trainice ale vietii. Ei… si tocmai asta ne lipseste: dragostea! A trai intr-o dragoste impartasita este aur curat, apa in desert. Probabil cea mai inalta sursa de inspiratie care ar rezolva orice contorsiune interioara. Hrana zeilor. Insa pana si-n marile povesti de dragoste, personajele cedeaza pe rand: moare ea, moare el… sau mor amandoi. Cine stie, poate pana cand nu se formeaza un critical mass de cupluri care sa traiasca intr-o dragoste matura, impartasita, planeta o sa jeleasca in continuare dupa idealuri eroice si iubiri fictiv-dezirabile. Dupa Revolutia sexuala din `68 ale carei efecte le mai resimtim si azi, poate e timpul sa tragem aer in piept si sa ne gasim tonusul care sa rimeze cu un 2010 haotic si excentric